Imperiile omului vs Imparatia lui Dumnezeu! Talmaciri teologice asupra capitolului 17 din Apocalispa lui Ioan Teologul

0
49

„Si a venit unul din cei sapte ingeri, care aveau cele sapte cupe, si a grait catre mine, zicand: Vino sa-ti arat judecata desfranatei celei mari, care sade pe ape multe, Cu care s-au desfranat imparatii pamantului si cei ce locuiesc pe pamant s-au imbatat de vinul desfranarii ei. Si m-a dus, in duh, in pustie. Si am vazut o femeie sezand pe o fiara rosie, plina de nume de hula, avand sapte capete si zece coarne. Si femeia era imbracata in purpura si in stofa stacojie si impodobita cu aur si cu pietre scumpe si cu margaritare, avand in mana un pahar de aur, plin de uraciunile si de necuratiile desfranarii ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfranatelor si a uraciunilor pamantului. Si am vazut o femeie, beata de sangele sfintilor si de sangele mucenicilor lui Iisus, si vazand-o, m-am mirat cu mirare mare. Si ingerul mi-a zis: De ce te miri? Eu iti voi spune taina femeii si a fiarei care o poarta si care are cele sapte capete si cele zece coarne. Fiara pe care ai vazut-o era si nu este si va sa se ridice din adanc si sa mearga spre pieire. Si se vor mira cei ce locuiesc pe pamant ale caror nume nu sunt scrise de la intemeierea lumii in cartea vietii, vazand pe fiara ca era si nu este, dar se va arata. Aici trebuie minte care are intelepciune. Cele sapte capete sunt sapte munti deasupra carora sade femeia. Dar sunt si sapte imparati: cinci au cazut, unul mai este, celalalt inca nu a venit, iar cand va veni are de stat putina vreme. Si fiara care era si nu mai este – este al optulea imparat si este dintre cei sapte si merge spre pieire. Si cele zece coarne pe care le-ai vazut sunt zece imparati, care inca n-au luat imparatia, dar care vor lua stapanire de imparati, un ceas, impreuna cu fiara. Acestia au un singur cuget si puterea si stapanirea lor o dau fiarei. Ei vor porni razboi impotriva Mielului, dar Mielul ii va birui, pentru ca este Domnul domnilor si Imparatul imparatilor si vor birui si cei impreuna cu El – chemati si alesi si credinciosi. Si mi-a zis: Apele pe care le-ai vazut si deasupra carora sade desfranata, sunt popoare si gloate si neamuri si limbi. Si cele zece coarne pe care le-ai vazut si fiara vor uri pe desfranata si o vor face pustie si goala si carnea ei o vor manca si pe ea o vor arde in foc. Caci Dumnezeu a pus in inimile lor sa faca voia Lui si sa se intalneasca intr-un gand si sa dea fiarei imparatia lor, pana se vor implini cuvintele lui Dumnezeu. Iar femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare care are stapanire peste imparatii pamantului.”
(APOCALIPSA SF IOAN TEOLOGUL, cap 17)

Sa incercam, dupa umilele noastre competente, sa gasim un inteles actual al profetiei apocaliptice, intelegand inca de la inceput ca tot ceea ce este scris in Biblie, corespunde arhetipal fiecarei generatii de la Adam pana la Mantuirea Neamurilor. Tocmai de aceea, o numim Cartea Sfanta, caci este scrisa atat pentru fiecare dintre noi, individual, cat si pentru noi toti, laolalta, membrii singurului popor, numit umanitate…

Cheia interepretarilor pasajelor din Apocalipsa este pozitionarea Imparatiei lui Dumnezeu in opozitie cu Imparatia Omului, si ne este oferita de Mantuitorul nostru, Iisus in frazele: „Eu si Tatal Unu suntem” si „Regatul meu nu este din lumea aceasta”.

Parcurgand si refelectand adanc Vechiul si Noul Testament, putem trage, destul de lesne, concluzia ca Omul a fost zamislit de Dumnezeu ca Imparat asupra intregii Sale Creatii, insa Caderea noastra in Pacat a condus la Revolta impotriva Ordinii Dumnezeiesti. Istoria ne sta marturie ca in fiecare generatie, de la Adam pana astazi, revolta omului consta in a-si construi Imparatia fara Dumnezeu, iar Biblia ne ofera toate detaliile acestui scenariu pacatos: Desi Dumnezeu a ales un popor, prin care sa lucreze in istorie la Redobandirea omului cazut, facand ca din mijlocul sau sa se nasca Mesia, omul nesupunandu-se Legii a cautat sa se revolte impotriva „poporului ales”, construindu-si propria imparatie, in care Cezarul este Dumnezeu… iar dovada de netagaduit se afla in existenta celor sapte imperii universale, despre care se vorbeste in Apocalipsa…

Dar, pentru a intelege bine Cuvantul lui Dumnezeu, este necesar sa descifram mostenirea lui NOE, patriarhul umanitatii de dupa POTOP, prin filiatia caruia au aparut rasele umane de astazi. Stim, din Biblie, ca inainte de Potop, Fiii lui Dumnezeu, pogorandu-se pe Pamant, s-au amestecat in evolutia umanitatii, contaminand-o ireversibil: „Orice faptura isi stricase calea inaintea Domnului”. Asadar, urmasii lui Cain si ai lui Seth, amestecandu-se si multiplicandu-se au creat un Haos cosmic, fapt ce l-a hotarat pe Dumnezeu sa distruga acea civilizatie „orientata in toate cele doar spre rau si stricaciune”. Singurul gasit neprihanit in Legea Domnului a fost Noe, care impreuna cu fiii, nurorile lui si specimene din toate animalele pamantului au supravietuit Potopului, gasind un Pamant nou, pe varful Muntelui Ararart (Armenia de astazi).

Cei trei fii ai lui Noe sunt Ham, parintele rasei negre, Sem, parintele semitilor si Iafet, parintele indo-europenilor. Gena pacatului, se afla totusi si in Noe, iar acest fapt este descris in betia lui si mai ales in raportarea celor trei fii, fata de alterarea duhului Parintelui Lor. Cand Noe este cuprins de pacat, fiii lui actioneaza diferit: Ham considera pacatul ca pe ceva amuzant, distractiv si care nu trebuie combatut, Sem si Iafet in schimb, acopera goliciunea Parintelui lor si se pastreaza in Legea Firii. Trezindu-se din caderea de moment, Noe aduce binecuvantari lui Sem si Iafet si il blesteama pe Ham, prin descendentii sai.

Observam, asadar, ca Profetia lui Noe, pentru neamurile care se vor naste din cei trei fii ai sai contine doua binecuvantari si un blestem: Din Sem sa se nasca Mantuitorul, urmasii lui Iafet sa stapaneasca pamantul, iar descendentii lui Ham sa slujeasca smerit „pe fiii, fiilor lui Sem si Iafet”.

Sa privim in istorie: evreii se trag din Sem, ei au dat Adevarul prin Moise si Iisus, asadar Cartea Sfanta este oferita ca Binecuvantare umanitatii prin semiti. Iafitii „si-au largit si mai mult locurile stapanite”, rasa indo-europeana vietuind de la Gibraltar pana in India, si din Americi, pana in Australia. Noe a poruncit ca Iafet sa locuiasca in „corturile lui Sem” si asa a fost… majoritatea indo-europenilor devenind iudeo-crestini. Porunca data urmaislor lui Ham a fost sa slujeasca celor doua rase binecuvantate… si cat timp s-au supus, le-a mers bine, insa cand s-au revoltat au „cunoscut mania lui Dumnezeu”.

Si acum sa revenim la cele sapte imperii omenesti care se opun Imparatiei lui Dumnezeu si care apar in Apocalipsa ca „Balaurul cu sapte capete si zece coarne”.

Primul Imperiu este opera lui Nimrod, descendent din linia genetica a lui Ham, care desi era blestemat sa ramana in ascultare si supunere fata de urmasii lui Sem si Iafet, se revolta impotriva lui Dumnezeu, se trufeste si creaza o lume pornind de la primele orase ale lumii postdeluviene, Ninive si Babilonul. Devine primul Cezar, adica primul despot care isi aroga atributele Dumnezeirii… Din Geneza 11:4 aflam planurile lui: “Haide sa ne zidim o cetate si un turn al carui varf sa atinga cerul si sa ne facem un nume, ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului.”

In Babilon oamenii au invatat trei lucruri care au fost preluate apoi de toate imperiile care au urmat: A fost creata civilizatia urbana, fara Dumnezeu, unde stiinta cosmosului sa-l faca pe om propriul sau Stapan. S-a nascut o religie pagana. Se dezvolta astrologia, pentru ghicitul/descoperirea viitorului si ia o mare amploare idolatria. A fost fundamentata ideologia umanista, omul punandu-se in centrul atentiei: “sa ne facem un nume”, hotarasc ei. Turnul Babel urma “sa atinga cerul”, si prin aceasta, Nimrod si-a propus sa realizeze obiectivele lui Dumnezeu, eliminandu-L insa pe Dumnezeu din istorie. Dumnezeu il scoate afara din acest imperiu pe Avraam, si-si formeaza un popor prin care va lucra tainic in istorie.

Imediat dupa Nimrod, urmeaza cel de-al doilea imperiu: MISRAIM – acestia sunt egiptenii. Un alt descendent de-al lui Ham, s-a stabilit in nordul Africii, unde a pus bazele civilizatiei si Imperiului Egiptean. Aici, Faraon era un despot, si avea drepturi depline asupra supusilor sai. Sunt inaltate piramidele si o serie de ansambluri arhitectonice megalitice, subliniindu-se ambitia omului de-a se glorifica pe sine, de a fi slavit in veci. Egiptenii tin in robie pe evrei si-i folosesc la construirea a o serie de mari obiective edilitare sau palate, dar in final isi propun sa distruga poporul lui Dumnezeu, eliminind copiii de parte barbateasca. Dumnezeu intervine si-i elibereaza pe evrei, prin Moise, pentru ca avea alte planuri cu ei.

Asadar, primele doua imparatii omenesti care se opun Imparatiei lui Dumnezeu sunt de origine hamitica. Sem, are mai multi descendenti (Asur, Aram, Eber), din care s-au dezvoltat cateva popoare, respectiv Asirienii, Arameii (Sirienii) si Evreii. Desi erau popoare inrudite, si vorbeau dialecte ale aceleiasi limbi, intre ele s-au iscat conflicte serioase.

Asur creaza al treilea imperiu si preia mostenirea lui Nimrod, iar Ninive devine noua „capitala a lumii”, iar popoarele din jur sunt cucerite. Imperiul Asirian duce o politica de deznationalizare, cucerind cele 10 semintii evreiesti din nord. Poporul lui Dumnezeu n-a fost insa desfiintat, pentru ca asirienii n-au reusit sa cucereasca micul regat al lui Iuda din interiorul teritoriilor sale. Dumnezeu nu s-a lasat batjocorit de unul ca Sanherib, si le-a distrus asirienilor o oaste intreaga in decursul unei nopti.

Cel de-al doilea imperiu semitic si al patrulea in succesiune este ridicat de Nabucodonosor, care reuseste sa cucereasca Regatul lui Iuda si sa ia in robie poporul lui Dumnezeu. Acesta isi face chip cioplit in aur, visand sa fie pomenit din neam in neam ca Dumnezeu, insa profetul Daniel ii arata cum „carmuieste Dumnezeu istoria, fara sa tina cont de desertaciunea gandului omenesc”.

In 539 B.C., Babilonul este cucerit de catre Cirus (cel Mare), care intemeiaza primul imperiu Iafetic dintr-o succesiune de alte trei.
Initial, medo-persii arata bunavointa fata de poporul lui Dumnezeu. Cirus permite chiar reintoarcerea evreilor la Ierusalim, si reconstruirea Templului. Un alt imparat le permite sa restaureze zidurile de aparare ale Ierusalimului si evreii sa aiba o ‘viata’ nationala…! Mai tarziu insa, pe vremea Esterei, se planifica distrugerea evreilor, care s-a sondat, in urma interventiei lui Dumnezeu, cu distrugerea dusmanilor poporului Sau, iar Imperiul Persan cade…!

Daniel prevestise aceasta, prezentand in Cartea sa “berbecul cu doua coarne” (mezii + persii) invins de “tapul cu un corn” al grecilor. Alexandru Macedon, in urma a trei razboaie decisive, inlatura pe medo-persi si formeaza cel de al saselea imperiu universal, prezentat in Apocalipsa – IMPERIUL GREC (Macedonean). Initial, grecii au recunoscut evreilor o serie de drepturi, chiar i-au si protejat… Ulterior insa, ei au dezlantuit o prigoana cumplita asupra poporului lui Dumnezeu, amenintandu-l cu distrugerea.

Imperiul Macedonean s-a impartit in patru Regate: Macedonean (Europa), Ptolemaic (Egipt), Pontului (Asia Mica), si Seleucid (la nord de Israel). Aceste regate au tot avut intre ele mari hartuieli, Israelul devenind practic „arena de lupta a orgoliului omenesc”.
Daniel a profetit ca din Regatul de Nord se va ridica un imparat “fara rusine si viclean”, care va incerca sa distruga poporul lui Dumnezeu. La 170 B.C., Antioh Epifanul al IV-lea a dorit sa lichideze poporul evreu, uitand ca n-au reusit pana la el nici egiptenii, asirienii, babilonienii… si nici persanii. Antioh adopta o politica de deznationalizare fortata… si pedepseste cu moartea pe evreii care cutezau practicarea vreunui ritual religios, iar Templul este inchinat zeilor pagani.

Dumnezeu insa ridica doar o mana de oameni viteji, pe fiii lui Macabeus, care infrang pe greci si recastiga, pentru scurta durata, independenta poporului ales.

Al saptelea imperiu universal este ridicat de romani, Pompei cucereste Regatul Seleucid si Tara Sfanta, iar legiunile Romei, au zdrobit orice rezistenta din zona. In anul 70 A.D., Titus distruge Ierusalimul si arde Templul, ii disloca pe evrei din tara lor, si-i imprastie pe „toata suflarea pamantului”.

Imperiul Roman nu a fost niciodata cucerit. Tot felul de popoare migratoare au invadat, s-au asezat in imperiu, si-au creat diverse regate, cu amestecuri de grupari etnice. Acest imperiu se prelungeste pana in zilele noastre, iar in curand, Imperiul Roman va fi restaurat de catre Anticrist si va fi considerat “al optulea”, el fiind de fapt “din numarul lor sapte”.

Bizantinii s-au autointitulat drept imparati romani. In Occident, Carol cel Mare a cucerit un vast teritoriu, si a fost incoronat tot ca imparat roman. Imperiul lui se divide apoi in trei regate, apar tot felul de imparati germani, care se considera urmasii Romei. La apogeu, Imperiul Roman stapanea toate tinuturile din jurul Marii Mediterane, si ceva teritorii de pe malurile Marii Negre (teritorii din Ucraina, Romania, Rusia, etc.). Imperiul Roman n-a disparut, ci s-a mentinut pe bucatele! Acum nu mai este, dar va renaste. “Fiara era, nu mai este, si va veni din nou”.

Din neamurile lui Ismael, se ridica profetul Mahomed, din doctrina caruia se naste Imperiul Otoman, care cucereste Constantinopolul si care rezista pana in la Sfarsitul Primului Razboi Mondial. Arabii de astazi, viseaza si ei la refacerea Califatului Islamic, iar in Iranul shiit de astazi, Teocratia isi imagineaza o noua ordine mondiala tot in numele lui Dumnezeu, dar fara El…
Fiecare imperiu ce s-a ridicat dupa decaderea romanilor, a pretins ca este continuatorul Imperiului Roman.

Imparatii austrieci, prusaci, chiar si corsicanul Napoleon, toti la vremea lor, si-au arogat titlul de imparat roman. Rusii nu s-au lasat nici ei mai prejos. De la “Cezar” (Caesar) au derivat titlurile Kaiser, Kzar, Tzar, etc. Toti acesti imparati s-au pretins cezari, toti au vrut titlul de imparati ai Romei, toti au avut acelasi vis: refacerea Imperiului Roman, asa ca Visul Romei n-a pierit – a ramas cel putin ca idee!

Masoneria Universala este fundamentul celui de-al optulea imperiu. Religia pagana a Babilonului este transferata prin toate cele sapte imperii descrise pana acum, prin Mariile si Miciile Misterii practicate in Egipt, apoi in Grecia si ulterior la Roma. Hitler, Stalin au visat refacerea fie a Riechului de 1000 de ani, fie inaltarea Celei de a Treia Rome, pornind de la visul lui Petru cel Mare…

Astazi, Uniunea Europeana reproduce simbioza tuturor imperiilor, unde „omul este centrul tuturor lucrurilor”.

Toate imparatiile lumii au avut ca scop crearea unei civilizatii avansate, prospere. Ulterior au fost instituite dreptatea, egalitatea/echitatea, fraternitatea. (Revolutia Franceza: libertate, egalitate, fraternitate; Ideologia comunista a ajuns chiar sa afirme: “De la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa nevoi”; Nazistii au venit cu tot felul de propuneri eugenetice. De exemplu, germanii au afirmat ca se poate crea o imparatie perfecta, daca se elimina de pe fata pamantului rasele umane inferioare si alte gogomanii care au inecat in sange popoare intregi).

Concluzia acestui mic studiu este ca in istorie, omul a avut si va avea de ales, pana la „aparitia unui cer si a unui pamant nou” (de care se vor bucura, pentru vesnicie, cei care au avut parte de nasterea din nou, adica din Duh vesnic si nu din Materie trecatoare), intre gloria efemera a imperiului si pacea linistita a Imparatiei lui Dumnezeu, pe al carei tron de domnie va straluci Iisus Mantuitorul tuturor Neamurilor, adica al urmasilor lui Ham, Sem si Iafet!